Cu ceva timp in urma am primit o instiintare de la Asociatia Industriei Muzicale din Romania (AIMR) sa nu mai gazduim anumite site-uri, pe motiv ca acestea posteaza ilegal legaturi (link-uri) catre piese muzicale ale caror drepturi de autor sunt reprezentate de AIMR. Mai mult, se cerea in respectiva “somatie” sa divulgam si numele titularilor site-urilor respective. Ca e vorba de o aberatie cat casa nu mai are rost sa detaliem (fiind inregistrati ca operator de date cu caracter personal, legislatia ne interzice divulgarea unor asemenea date), dar haideti sa vedeti cum au decurs lucrurile pe mai departe.
Le-am raspuns la respectiva cerere si le-am cerut sa ne spuna despre ce materiale este vorba si sa ne faca dovada ca pentru acele “opere” detin drepturile de autor. Le-am mai cerut sa ne faca si dovada ca cei care ne trimit aceste instiitari au calitatea necesara sa reprezinte AIMR.
Ce raspuns credeti ca am primit? Nici un raspuns, ci noi instiintari prin care acesti distinsi domni ne dadeau in judecata si ne cereau nu mai mult de… atentie… 60 de mii de euro daune.
Buuun. Deci oamenii cer 60 de euro fara nicio baza legala (vom arata asta clar imediat) si platesc o taxa de timbru de 10% (parca atat e?). Eu ma intreb de unde are AIMR atatia bani si cum de clientii lor nu se simt tradati de astfel de actiune aberante purtate pe… banii lor. Dar nu-i treaba noastra.
Haide sa vedem ce zice legea care reglementeaza activitatea noastra- Legea 365/2002 in cadrul capitolului IV:
1. Daca un serviciu al societatii informationale consta in stocarea informatiei furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, furnizorul acelui serviciu nu raspunde pentru informatia stocata la cererea unui destinatar, daca este indeplinita oricare din urmatoarele conditii:
a) furnizorul de servicii nu are cunostinta despre faptul ca activitatea stocata este nelegala si, in ceea ce priveste actiunile in daune, nu are cunostinta despre fapte sau circumstante din care sa rezulte ca activitatea sau informatia in cauza ar putea vatama drepturile unui tert
b) avand cunostinta despre faptul ca activitatea sau informatia respective este nelegala ori despre fapte sau circumstante din care sa rezulte ca activitatea sau informatia in cauza ar putea vatama drepturile unui tert, furnizorul de servicii actioneaza rapid in vederea eliminarii sau blocarii accesului la aceasta.
Deci, ce am fi putut face? I-am instiintat pe proprietarii site-urilor gazduite de noi asupra cererii si 4 dintre ei au anuntat ca si-au sters linkurile care ar putea fi incriminate sau efectiv nu mai gazduiesc la noi site-urile respective. AIMR a insistat sa le dezvaluim lor proprietarii si sa cenzuram accesul catre respectivele site-uri.
Inutil ca le-am spus ca un astfel de lucru nu se poate face fara acordul autoritatilor in drept si ca trebuie sa se adreseze pe cale legala catre respectivele autoritati si nu catre noi.
Oamenii, veritabili autisti, nu ne raspund, nu comunica, nu-si dau adresa, nu ne prezinta dovada drepturilor de autor…nimic, nimic ci “vrem 60 de mii de euro”.
Pentru ei, alin. 2 a art. 15 din L.365/2002, care spune ca “se instituie angajarea raspunderii furnizorului de servicii pentru informatia in cauza atunci cand caracterul nelegal al acesteia a fost constatat printr-o decizie a unei autoritati publice” nu a contat.
Autoritatea competenta sa dispuna aceste masuri este in speta Autoritatea de reglementare in comunicatii si tehnologia informatiei, catre care am si directionat AIMR in vederea formularii unei sesizari in forma scrisa. Nimic.
Deci sa recapitulam cum se apara pe alocuri dreptul de autor in Romania si cum inteleg asociatii ca AIMR sa ceara 60 de mii de euro:
-fara sa dialogheze, incercand doar sa intimideze prin trimiterea de somatii cu cerinte in afara cadrului legal.
-fara sa-si precizeze calitatea si fara sa spuna care sunt materialele incriminate pentru care ei detin drepturile de autor/reprezentare si sa faca dovada.
- o cerere de chemare in judecata halucinanta in care nu incearca sa justifice macar cum s-a creat acel “prejudiciu de 60 de mii de euro”.
